miercuri, 25 martie 2015

Ar putea rămâne paralizat, dacă nu se operează urgent în Thailanda

Nicolas Gălățanu, un băiețel de doar 5 ani, suferă de o cumplită madalie care îi atrofiază progresiv toți mușchii. Boala s-a declanșat încă de când copilul avea 8 luni, iar singura șansă, pe care o are ca să nu rămână paralizat pentru tot restul vieții, vine tocmai din îndepărtata Thailanda, de la Clinica Better Being din Bangkok. Transplantul de celule stem, care-l va face bine pe Nicolas, costă 32.200 de dolari.
            Cu toate că viața îi este din ce în ce mai grea, boala agravându-se pe zi pe trece, Nicolas rămâne un optimist convins, mereu cu zâmbetul pe buze și plin de vise la care spune că nu o să renunțe niciodată. Chiar și în timpul exercițiilor de recuperare pe care le face în fiecare zi, Nicolas visează să ajungă un mare fotbalist și să arate lumii întregi că tot răul din viața lui va avea un final fericit. “Lasă, mami, fii curajoasă, eu o să mă fac bine și o să joc fotbal mai bine decât fotbaliștii de la televizor. Sunt sigur că o să mă fac bine curând”, este mesajul pe care Nicolas i-l transmite zilnic mamei sale.
            Ca să nu rămână paralizat pentru tot restul vieții, părinții l-au programat deja pe băiețel pentru operația din Bangkok, pentru perioada 20 aprilie – 20 mai 2015, lună în care i se vor face 8 implanturi de celule stem, ce-i vor grăbi vindecarea. În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a demarat o urgentă campanie pentru strângerea celor 32.200 de dolari, din care organizația a reușit să strângă, în timp record, o treime din suma necesară, iar donațiile pot fi făcute, atât pe platforma de donații online - https://salveazaoinima.ro/campaigns/nicolas-galatanu/, cât și în conturile bancare deschise pe numele mamei sale, Marinica Gălățanu: RO74RZBR0000060015488603 (Lei) sau RO29RZBR0000060017460162 (Euro).

            Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Niciun comentariu: